Un piroman din Galați, care a incendiat mai multe pubele, a fost prins

Un piroman din Galați, care a incendiat mai multe pubele, a fost prins
Publicat: 03/04/2015, 18:30

Purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, Bodan Cojocaru, a declarat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 66 de ani, care a fost identificat de polițiști ca fiind cel care vineri dimineață a incendiat mai multe pubele de gunoi din municipiul Galați, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Polițiștii au stabilit că bărbatul este un om al străzii, iar în prezent el riscă să stea între trei luni și doi ani după gratii pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Un număr de 15 tomberoane de gunoi, din material PVC, amplasate în diferite cartiere ale municipiului Galați, au fost incendiate vineri, la primele ore ale dimineții, în mod intenționat, locatarii din aceste zone solicitând intervenția pompierilor printr-o serie de peste 50 de apeluri la Serviciul de urgență 112.

Purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță, a declarat că pompierii au fost solicitați să intervină în decurs de numai câteva ore pentru stingerea acestor incendii de către locatarii din apropierea punctelor de colectare a deșeurilor deoarece oamenii se temeau că flăcările se vor propaga la mașinile parcate în imediata vecinătate a pubelelor. De altfel, flăcările acestora au degradat prin efect termic partea din față a unui autoturism.

„Echipajele de pompieri aproape că plecau de la un incendiu la altu”, a declarat Eugen Chiriță.

Totodată, Poliția din Galați a deschis o anchetă în acest caz, fiind întocmite două dosare penale pentru distrugere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Prezentatoarea știrilor sportive, gafă la TV! Ce s-a văzut în direct
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Plângea lângă fată”. Mărturii cutremurătoare făcute de martorii accidentului din Timiș, în urma căruia o...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar...
Modificarea regulilor RCA. Șoferii ar putea primi o listă cu ateliere service agreate de asigurători
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
30.000 de ani de istorie arată că vremurile grele fac societățile umane mai rezistente
×